Doi români, acuzaţi de uciderea unui conaţional, căruia i-au dat foc în Italia
Doicescu Vasile, care a murit la 26 mai 2007 la Spitalul de Arşi din Torino, fusese internat cu o lună înainte, după ce a fost găsit cu arsuri grave în apropierea unei tabere de romi.
Potrivit unor mărturii, iniţial s-a crezut că este vorba de o tentativă de sinucidere, pe fondul unor neînţelegeri dintre bărbat şi soţia sa, care se afla în România.
Această versiune, însă, a devenit puţin credibilă după declaraţiile văduvei, care a ajuns între timp în Italia. Astfel, procuratura din Torino a demarat o anchetă în cadrul căreia câţiva martori oculari au declarat că două persoane i-au dat foc victimei.
Cercetările au condus, apoi, la cei doi cetăţeni români care au fost arestaţi de poliţia din Torino în timp ce încercau să părăsească localitatea.