Doi unguri care au revenit din Liberia nu sunt suspectaţi de infectare cu Ebola, anunţă Budapesta

Publicat: 16 08. 2014, 11:28
Actualizat: 16 08. 2014, 11:29

Adjuncta şefului serviciilor ungureşti de igienă Eniko Szabo a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că cei doi cetăţeni se află în ţară de nouă zile şi nu prezintă niciun semn al unei infectări cu virusul care provoacă febra hemoragică Ebola. Ea a adăugat că starea sănătăţii ambilor este bună.

Unul dintre ei a fost tratat pentru malarie în Liberia, a precizat Szabo.

Epidemia de febră hemoragică Ebola din Africa de Vest „se extinde, iar (situaţia) se deteriorează mai rapid decât capacitatea noastră de a-i face faţă”, a avertizat vineri, citată de AFP, Joanne Liu, directoarea organizaţiei Medecins sans frontieres (MSF), după o vizită de zece zile în zonă.

Potrivit ultimului bilanţ prezentat miercuri de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii, febra Ebola a provocat moartea a 1.069 de persoane din 1.975 de cazuri (confirmate, suspecte sau probabile), în Nigeria înregistrându-se trei decese. Cifra reprezintă o rată a deceselor de 54%. Din cauza epidemiei, mai multe state şi companii au decis să nu mai asigure zboruri către şi dinspre ţările afectate.