Prima pagină » Știri externe » Seulul şi Phenianul au deschis un birou comun. Misiunea diplomatică, cu rang de ambasadă, va fi condusă de înalţi oficiali

Seulul şi Phenianul au deschis un birou comun. Misiunea diplomatică, cu rang de ambasadă, va fi condusă de înalţi oficiali

Cele două Corei au deschis vineri un birou comun de legătură în oraşul nord-coreean Kaesong, această misiune diplomatică fiind considerată ca o ambasadă, relatează agenţia de ştiri Reuters.
Seulul şi Phenianul au deschis un birou comun. Misiunea diplomatică, cu rang de ambasadă, va fi condusă de înalţi oficiali

Deschiderea biroului de legătură este un alt pas către consolidarea relaţiilor de cooperare între cele două Corei.

Săptămâna următoare, preşedintele sud-coreean Moon Jae-in se va întâlni la Phenian cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, în încercarea de a rezolva impasul diplomatic între SUA şi Coreea de Nord.

Înainte de deschiderea biroului de legătură, autorităţile din cele două Corei comunicau prin intermediul unor linii telefonice speciale sau prin fax, mijloace de comunicare întrerupte uneori în cazul deteriorării relaţiilor, însă acum vor putea „comunica 24 de ore, 365 de zile”, a transmis Baik Tae-hyu, purtător de cuvânt al Ministerului Unificării de la Seul.

Oficiali cu rang de viceminiştri din Coreea de Sud şi cea de Nord vor conduce biroul comun şi vor servi drept negociatori permanenţi la întâlnirile săptămânale între cele două părţi, a mai afirmat Baik.

Oraşul Kaesong, capitală a Coreei pentru perioadă în evul mediu, este situat la aproximativ 60 de kilometri de Seul şi 141 de kilometri de Phenian.