- Home
- Externe
- WASHINGTON, (22.07.2017, 17:52)
- Andrei Ionascu
Donald Trump a lansat un atac asupra procurorului general Sessions şi a procurorului special Mueller
Preşedintele american Donald Trump a declarat sâmbătă că există multe semne de îndoială despre motivul pentru care procurorul general Jeff Sessions şi procurorul special Robert Mueller nu investighează presupuse ilegalităţi comise de Hillary Clinton şi James Comey, notează site-ul agenţiei Reuters.

Donald Trump a lansat un atac asupra procurorului general Sessions şi a procurorului special Mueller
"Foarte mulţi oameni se întreabă de ce procurorul general sau procurorul special nu investighează acele multe infracţiuni comise de Hillary Clinton sau de Comey. Cele 33.000 de emailuri şterse? Cum rămâne cu legăturile lui Clinton cu Rusia, inclusiv compania Podesta, acordul Uranium, programul Russian Reset, discursurile pe mulţi dolari etc. ? Fiul meu Donald a oferit în mod deschis emailurile către media şi către autorităţi, în timp ce necinstita Hillary Clinton şi-a şters cele 33.000 de emailuri", a scris Trump pe contul de Twitter.
În 2016, FBI a decis să nu recomande formularea unor acuzaţii de natură penală la adresa candidatei pentru prezidenţiale Hillary Clinton, pentru practicile sale cu emailurile din perioada în care a fost Secretar de Stat. Ulterior, Donald Trump a decis să-l demită pe şeful FBI, James Comey.
Recent, preşedintele american Donald Trump a declarat că nu l-ar fi desemnat pe Jeff Sessions pentru funcţia de procuror general dacă ştia că acesta se va recuza din anchetele privind ingerinţele Rusiei în campania electorală şi presupusele contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Tot sâmbătă, Donald Trump a denunţat informaţiile prezentate de cotidianul The Washington Post, potrivit cărora procurorul general Jeff Sessions a discutat despre probleme legate de campania electorală a lui Donald Trump cu ambasadorul rus la Washington, Serghei Kisliak.
"O nouă scurgere de informaţii din partea serviciilor către Washington Post, de această dată împotriva procurorului general Jeff Sessions. Aceste dezvăluiri ilegale, precum cea a lui Comey, trebuie să înceteze", a precizat Trump.
Preşedintele american a avertizat că are puterea să graţieze pe oricine. "În timp ce toţi sunt de acord că preşedintele SUA are puterea completă de a graţia, de ce să ne gândim la asta, când singura infracţiune de până acum este scurgerea de informaţii împotriva noastră. FAKE NEWS (ştiri false)", a conchis Trump.
Potrivit unor surse din administraţia prezidenţială care au citat rapoarte ale serviciilor de informaţii, în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2016, Serghei Kisliak ar fi avut două întrevederi cu Jeff Sessions, pe atunci consilier de politică externă al candidatului republican Donald Trump.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului