„Preşedintele Erdogan se va deplasa în Ucraina pentru a discuta cu preşedintele Volodimir Zelenski, dar menţinem contactele strânse şi cu ruşii, pentru a evita orice acţiune militară, care ar genera consecinţe semnificative şi ireversibile”, a declarat Ibrahim Kalin, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Turciei.
Recep Tayyip Erdogan i-a invitat în Turcia pe preşedinţii Rusiei şi Ucrainei, Vladimir Putin şi Volodimir Zelenski, „pentru a rezolva problemele prin discuţii”, a precizat oficialul turc.
„Turcia este pregătită să joace orice rol pentru reducerea tensiunilor. Suntem prieteni cu Rusia şi Ucraina şi suntem şi aliaţi în cadrul NATO”, a subliniat Ibrahim Kalin.
Rusia a criticat dur Turcia pentru că a furnizat Ucrainei drone militare şi pentru refuzul de recunoaştere a suveranităţii ruse asupra regiunii Crimeea, anexată de la Ucraina în 2014.