„Militanţi din cadrul unor grupuri armate ilegale continua sa lanseze vehicule aeriene fără pilot din zona Idlib către baza aeriană rusă de la Hmeimim. Astfel, la lăsarea serii, pe data de 29 iulie, instrumentele de control al spaţiului aerian de la baza aeriană rusă de la Hmeimim au reperat un vehicul aerian fără pilot lansat din teritorii controlate de grupuri armate ilegale. Ţinta aeriană a fost coborâtă la o distanţă sigură” de baza rusă, a anunţat luni un oficial rus.
Acesta a precizat că operaţiunile la baza Hmeimim au continuat să se desfăşoare normal şi nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale în urma incidentului.
Forţele ruse au anunţat că în ultima lună au înregistrat o intensificarea a incidentelor de acest fel în apropierea bazei aeriene Hmeimim.
Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic. Bilanţul conflictului este de câteva sute de mii de morţi.
Iranul şi Rusia sunt principalii aliaţi ai Administraţiei de la Damasc, condusă de preşedintele Bashar al-Assad.