Comentariile preşedintelui american, făcute reporterilor în timp ce stătea alături de omologul său francez Emmanuel Macron în Biroul Oval, reprezintă o inversare bruscă a politicii Washingtonului faţă de Moscova, după trei ani de utilizare a sancţiunilor pentru a împiedica maşinăria de război a preşedintelui Vladimir Putin.
Remarcile au fost făcute la scurt timp după ce Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluţie de condamnare a Rusiei pentru invazia Ucrainei, în ciuda faptului că SUA a votat împotrivă şi a îndemnat alte state să facă acelaşi lucru.
„Au fost făcute multe progrese. Am avut nişte discuţii foarte bune cu Rusia”, a spus Trump. „La fel cum facem cu Ucraina, am putea face o dezvoltare economică în ceea ce priveşte Rusia şi obţinerea lucrurilor pe care le dorim”.
Preşedintele american a mai spus că Putin nu s-ar opune unei forţe europene de menţinere a păcii în Ucraina după încheierea ostilităţilor. „Nu are nicio problemă cu asta”, a spus Trump.
Macron a declarat că: „Europenii sunt pregătiţi să sprijine Ucraina în diverse moduri, sprijinindu-i armata, şi sunt pregătiţi să fie prezenţi pentru a se asigura că pacea durează”.