Prima pagină » Știri externe » Donald Trump ameninţă Venezuela cu o „opţiune militară”

Donald Trump ameninţă Venezuela cu o „opţiune militară”

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat vineri ca ia în calcul o posibilă intervenţie militară în Venezuela, informează Reuters.
Donald Trump ameninţă Venezuela cu o

Trump a declarat că în Venezuela „oamenii suferă şi mor”, şi că „avem multe opţiuni privind Venezuela, inclusiv o posibilă opţiune militară dacă este necesar”.

Preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, anunţase joi că doreşte să discute cu Trump, acesta din urmă impunând mai multe sancţiuni împotriva regimului de la Caracas. „Dacă el este atât de interesat de Venezuela, eu sunt aici, eu sunt şeful a ceea ce-l interesează”, a subliniat Maduro, într-un discurs în faţa noii adunări constituante.

Autorităţile venezuelene au declarat anterior că mai mulţi oficiali americani au planificat deja o invazie. Cu toate acestea, Departamentul american al Apărării a făcut cunoscut, printr-un purtător de cuvânt, că nu a primit de la Casa Albă niciun ordin privind Venezuela.

În ultimele patru luni de proteste, în Venezuela şi-au pierdut viaţa peste 120 de persoane.