Prima pagină » Știri externe » Fostul premier al Algeriei a fost arestat

Fostul premier al Algeriei a fost arestat

Curtea Supremă a Algeriei a decis miercuri arestarea fostului premier al ţării, Ahmed Ouyahia, într-un caz de corupţie în care sunt implicaţi mai mulţi foşti oficiali de rang înalt care au legături cu fostul preşedinte al ţării, Abdelaziz Bouteflika, potrivit France 24.
Fostul premier al Algeriei a fost arestat

Ahmed Ouyahia este oficialul cu cel mai înalt rang care a fost arestat de la declanşarea protestelor masive prin intermediul cărora cetăţenii cer îndepărtarea de la putere şi judecarea foştilor colaboratori ai lui Bouteflika.

Ouyahia a demisionat din funcţia de prim-ministru în martie şi este investigat în mai multe cazuri de corupţie, fiind acuzat că „a oferit privilegii ilegale”, informează televiziunea publică algeriană. De asemenea, fostul ministru al Transporturilor, Abdelghani Zaalane, a fost şi el reţinut.

Bouteflika a demisionat pe 2 aprilie din funcţia de preşedinte, ca urmare a presiunii exercitate atât de către Armată, cât şi de protestatari. În acest moment Armata este cea mai puternică instituţie din Algeria, iar liderul acesteia, Ahmed Gaed Salah a solicitat investigarea tuturor persoanelor suspectate că ar fi comis fapte de corupţie.

Mai mulţi oficiali de rang înalt, printre care un alt fost premier, Abdelmalek Sellal, dar şi alţi foşti miniştri au fost audiaţi în dosare de corupţie.