„Iranul face multe lucruri rele şi ar face bine să aibă grijă”, a declarat Donald Trump de la Casa Albă.
Anterior, Donald Trump a condamnat decizia Iranului de a intensifica activităţile de purificare a uraniului prin depăşirea limitelor stabilite prin Acordul atomic din 2015. „Iranul ar face bine să aibă grijă. Deoarece desfăşoară activităţi de îmbogăţire a uraniului şi nu spun care este motivul. Cel mai bine este să aibă grijă”, a spus Donald Trump.
Statele Unite nu vor să ajungă la un conflict militar cu Iranul, dar Washingtonul este pregătit să protejeze interesele americane, a avertizat luni vicepreşedintele SUA, Mike Pence, în contextul tensiunilor cu Teheranul. „Iranul nu ar trebui să confunde atitudinea de reţinere a SUA cu lipsa determinării”, a declarat Mike Pence într-un discurs. „Statele Unite nu vor război cu Iranul. Vrem să discutăm, suntem dispuşi să ascultăm. Dar America nu va ceda”, a atras atenţia Mike Pence.