„Înţelegere, coexistenţă paşnică şi bun simţ, democraţie şi dialogul în cadrul legii. (hashtag) Cu toţii suntem Catalonia. Catalanii se vor exprima cu libertate şi garanţii la 21 decembrie„, a transmis Rajoy prin intermediul contului de Twitter, adăugând câteva imagini de la mitingul din Barcelona.
Peste 300.000 de oameni s-au adunat pe străzile din Barcelona pentru a susţine unitatea teritorială a Spaniei, fluturând drapele ale ţării şi afişând mesaje potrivit cărora majoritatea catalanilor nu vor independenţa regiunii.
Ministrul spaniol de Interne, Juan Ignacio Zoido, a reamintit că poliţia regională din Catalonia are obligaţia de a respecta Constituţia Spaniei şi legile ţării, pe fondul planurilor de secesiune din partea guvernului catalan condus de către Carles Puigdemont.
Poliţia catalană, Mossos d’Esquadra, a fost acuzată de pasivitate faţă de acţiunile din Catalonia în ziua referendumului de independenţă din 1 octombrie. Cei mai importanţi trei oficiali ai poliţiei catalane au fost concediaţi din ordinul guvernului de la Madrid.
Guvernul de la Madrid a decis, vineri seară, dizolvarea Executivului catalan, condus de Carles Puigdemont, şi a Parlamentului regional, după ce liderii catalani au adoptat o declaraţie de independenţă. Premierul Mariano Rajoy a anunţat că vor fi organizate alegeri regionale la 21 decembrie, care au scopul de a restaura ordinea constituţională.