Donald Trump îndeamnă Venezuela să organizeze alegeri libere şi corecte
”Cer regimului Maduro să restaureze democraţia, să organizeze alegeri libere şi corecte, să elibereze de urgenţă şi necondiţionat toţi deţinuţii politici şi să încheie represaliile împotriva poporului venezuelean”, a subliniat preşedintele american.
Anterior, Trump a semnat un ordin executiv prin care SUA extind sancţiunile economice impuse împotriva regimului Maduro, ca urmare a organizării alegerilor prezindeţiale, considerate de SUA nelegitime.
Nicolas Maduro a fost reales în funcţia de preşedinte al Venezuelei pentru un nou mandat de şase ani, după ce a obţinut 67.7% din voturile alegătorilor în cadrul scrutinului organizat duminică.
Venezuela se confruntă cu grave probleme economice din cauza inflaţiei galopante şi scăderii preţului petrolului, iar această situaţie a condus la ample proteste împotriva preşedintelui Nicolas Maduro, soldate cu decesul a peste o sută de manifestanţi.
Aproape 1 milion de persoane au emigrat din Venezuela între 2015 şi 2017, potrivit datelor ONU, din cauza degradării situaţiei economice din această ţară.