Donald Trump laudă planul fiscal, afirmând că reducerile îi vor ajuta pe angajaţi şi antreprenori

Publicat: 29 09. 2017, 21:03
Actualizat: 01 11. 2021, 02:49

„Administraţia mea lucrează zilnic în sensul anulării dificultăţilor cu care se confruntă companiile şi angajaţii, astfel încât dumneavoastră să puteţi înflori, să fiţi competitivi şi să creşteţi”, a declarat Donald Trump într-un discurs rostit la sediul Asociaţiei Naţionale a Producătorilor din SUA.

Principalul element al planului fiscal sunt „reducerile uriaşe, frumoase, masive, cele mai mari aplicate vreodată în ţara noastră”, a subliniat preşedintele Statelor Unite.

Donald Trump a remarcat că taxa fiscală pentru corporaţii, stabilită la nivelul de 20%, va fi cea mai mică din ultimele peste opt decenii. „Acest lucru va propulsa economia SUA”, a insistat Donald Trump.

Planul de reformă fiscală propus de Administraţia Donald Trump şi de lideri ai Congresului prevede diminuarea impozitelor pentru americanii bogaţi şi pentru marile companii, informează site-ul de ştiri Axios.com. Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a anunţat marţi intenţia diminuării substanţiale a impozitelor pentru categoria de mijloc. „Vom reduce în mod substanţial impozitele pentru clasa de mijloc. Nu doar puţin, ci substanţial”, a afirmat Donald Trump. „Locurile de muncă vor reapărea, întrucât acum avem un sistem fiscal necompetitiv, dar vom deveni supercompetitivi”, a adăugat Donald Trump.

Planul de reforme fiscale, cel mai amplu din ultimele trei decenii, prevede instituirea a trei cote de impozitare pentru persoanele fizice, de 12%, 25% şi 35%. Comisiile din Congres vor putea introduce o cotă suplimentară. Deocamdată, nu au fost anunţate categoriile de venituri cărora li se aplică aceste cote. În prezent, în SUA sunt şapte cote de impozitare în funcţie de venituri, cuprinse între 10% şi 39,6%. Astfel, potrivit planului, în cazul americanilor cu venituri mari, cota de impozitare se reduce de la 39,6% la 35%.

Deducerile standard vor fi de 12.000 de dolari pentru o persoană necăsătorită şi de 24.000 de dolari pentru un cuplu căsătorit.

În cazul firmelor, planul prevede un impozit de 25% pentru întreprinderile mici şi unul de 20% pentru companiile mari, care până acum erau taxate cu 35%.

Administraţia Donald Trump nu oferă detalii despre modul în care vor fi compensate reducerile de taxe, mizând pe faptul că stimulentele fiscale vor relansa activităţile economice. Experţii avertizează că diminuarea impozitelor riscă să amplifice deficitul bugetar federal.