Trump a mai spus că Merkel era, de departe, cel mai important lider din Europa şi că Uniunea Europeană a devenit un vehicul pentru Germania.
Afirmaţiile preşedintelui ales au fost făcute în cadrul unui interviu acordat publicaţiilor Times şi Bild. Acesta a mai declarat că prioritatea sa este creara unor acorduri comerciale mai echitabile pentru SUA şi de a avea frontiere puternice.
Întrebat de o posibilă înţelegere cu Rusia, Trump a spus că armele nucleare ar trebui să fie o parte a acesteia, dar „reduse substanţial”, în schimbul ridicării unor sancţiuni.
Preşedintele-ales al Statelor Unite, Donald Trump, a declarat că va propune ridicarea regimului de sancţiuni impus Rusiei ca urmarea a anexării regiunii Crimeea în schimbul unui acord de reducere a arsenalului nuclear cu Moscova, potrivit unui interviu acordat cotidianului The Times.
„Au introdus sancţiuni împotriva Rusiei – să vedem dacă putem obţine nişte acorduri bune cu Rusia”, a declarat Trump în cursul interviului acordat duminică pentru The Times, relatează Reuters.
„În primul rând, cred că armele nucleare ar trebui să fie mult mai puţine, reduse substanţial. Însă Rusia suferă foarte mult din cauza sancţiunilor, dar cred că se poate întâmpla ceva de pe urma căruia să beneficieze foarte mulţi oameni”, a adăugat liderul american.
Astfel, Trump semnalează posibilitatea primului pas important în domeniul controlului armelor nucleare după ce preşedintele Barack Obama a semnat noul tratat START cu Rusia, în anul 2010.
Statele Unite şi Rusia sunt, de departe, ţările cu cele mai semnificative arsenale nucleare din lume. SUA au la dispoziţie 1.367 de focoase nucleare instalate pe rachete strategice şi bombardiere, în timp ce Rusia are 1.796 de astfel de focoase nucelare, potrivit celor mai recente rapoarte publicate de Departamentul american de Stat.