- Home
- Externe
- WASHINGTON, (16.10.2019, 21:40)
- Mihai Draghici
Donald Trump neagă că a permis ofensiva Turciei în Siria: PKK este un pericol mai mare decât reţeaua teroristă Stat Islamic
Preşedintele SUA, Donald Trump, a negat, miercuri seară, că i-a oferit omologului din Turcia, Recep Tayyip Erdogan, aprobarea de a lansa operaţiunea din Siria, dar a apreciat că grupul separatist Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) este un pericol mai mare decât reţeaua teroristă Stat Islamic.

Trump neagă că a permis ofensiva Turciei în Siria: PKK este un pericol mai mare decât Statul Islamic
„Decizia preşedintelui Erdogan nu m-a surprins, deoarece voia să facă acest lucru de mult timp. A acumulat de mult timp trupe la frontiera cu Siria", a declarat Donald Trump la Casa Albă.
„Nu i-am dat eu undă verde, a fost exact invers. Când spuneţi că i-am dat eu undă verde este o minciună", a susţinut Donald Trump, citat de cotidianul Le Figaro şi de Agenţia France-Presse.
„PKK, care face parte din grupurile kurde după cum ştiţi, probabil este mai rău în materie de terorism şi este o ameninţare teroristă mai mare din multe puncte de vedere decât reţeaua teroristă Stat Islamic", a subliniat Donald Trump.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Armata turcă a lansat pe 9 octombrie operaţiuni în nord-estul Siriei, vizând grupuri insurgente kurde despre care Ankara susţine că au legături cu organizaţia separatistă Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).
Preşedintele SUA, Donald Trump, a fost criticat dur de politicieni americani, dar şi la nivel internaţional pentru că a retras trupe americane din nordul Siriei pentru a permite Turciei să lanseze operaţiunea militară împotriva grupurilor insurgente kurde care erau aliate cu Washingtonul. Ulterior, Administraţia Donald Trump a somat Turcia să înceteze ofensiva militară din Siria.
Foto: Hepta
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe