Donald Trump nu a vorbit aceeaşi limbă cu G7. Va putea el comunica cu Kim Jong-Un?

Spun acest lucru, pentru că preşedintele Trump vinde după o perioadă agitată, marcată de întâlnirea G7, care s-a terminat cu uşi trântite şi lideri supăraţi: SUA nu au semnat declaraţia comună, europenii au făcut front comun cu Canada şi vorbesc de măsuri economice de răspuns la creşterile americane de taxe vamale. Nici teoriile economice, nici argumentele aduse, nici ameninţările mai mult sau mai puţin voalate nu au avut efect asupra cerbiciei lui Trump.

Cel mai recent mesaj pe Twitter al preşedintelui american este "Sorry, we cannot let our friends, or enemies, take advantage of us on Trade anymore. We must put the American worker first!", o continuare firească a programului cu care a venit la putere. Care vor fi consecinţele unei astfel de abordări şi dacă a fost şi este cea corectă, ne vor spune economiştii şi statisticienii, peste ceva timp.

Aş fi curios ce pot spune diplomaţii despre întâlnirea celor doi lideri. Sincer, cred că mulţi dintre ei se vor abţine, pentru că este destul de greu de anticipat.

O dată, pentru că se întâlnesc două culturi, două moduri de a gândi, pragmatismul american dus la extrem cu pragmatismul comunist dus la extrem.

Lumea a uitat, după 1989, acest tip de comunicare; până atunci am avut o diplomaţie adaptată comunicării dintre Est şi Vest, în condiţiile Războiului Rece şi diplomaţi adaptaţi acesteia. După căderea Zidului Berlinului, lumea a vorbit destul de mult timp aceeaşi limbă, cu ceva variaţii, confirmând, pentru o perioadă, teza cu sfârşitul istoriei. A fost nevoie să apară figuri de genul preşedintelui rus Vladimir Putin şi a lui Kim Jong-Un pentru ca diplomaţia să reînveţe să silabisească graiul diplomatic est-vest (presimt o observaţie a unora şi încerc să răspund: cu lumea arabă a fost şi este cu totul altă abordare, pentru că există fundamente comune, iar diferenţele sunt de natură religioasă).

Doi la mână, şi Trump şi Kim Jong-Un sunt nişte personalităţi puternice, ca să mă exprim cumva eufemistic.

În cazul liderului coreean, mă aştept să vină cu solicitări extravagante, şi să nu îşi joace, sub nicio formă, asul din mânecă, adică armele nucleare. Kim Jong-Un a folosit ameninţările şi procesul de dezvoltare a armelor de acest tip cum a putut el mai bine, în interesul său, şi puţine vor fi fiind promisiunile sau angajamentele care să-l determine să renunţe la acestea. Este o lecţie pe care a învăţat-o de la predecesorii săi, care aveau, periodic, momente în care se manifestau cât de belicos puteau, poate pentru a aminti lumii că există, poate pentru că voiau ceva. Şi ameninţau cu bombe, rachete şi altele. Iar ipoteza denuclearizării peninsulei, la solicitarea lui Donald Trump, rămâne pentru moment wishful thinking.

Trei la mână, Coreea de Nord este, să nu uităm, un stat în război, cel început în 1950, pentru că un acord de pace nu a fost semnat. Acesta ar putea fi una dintre temele de discuţie. O solicitare logică din partea lui Kim Jong-Un ar fi cea de retragere a trupelor americane din Coreea de Sud, o cerere cu implicaţii geopolitice ce depăşesc graniţele zonei.

Patru la mână, diplomaţia şi geopolitica au devenit în ultima perioadă mai mult o colecţie de personalităţi puternice, pe măsură ce rolul marilor organizaţii civile, militare sau economice – ONU, OPEC, UE, FMI sau Banca Mondială – este din ce în ce mai erodat, devenind din ce în ce mai lipsite de consistenţă.

Aşa cum fotografia de la G7 care s-a viralizat în weekend, cu o Angela Merkel într-o postură autoritară în faţa unui Trump cu privirea în gol, supravegheaţi de un premier nipon cu o atitudine resemnată, este singurul câştig al unei reuniuni eşuate, probabil că întâlnirea de la Singapore se va transforma într-o colecţie de expresii, poze, twittere şi filmări reprezentative pentru noul tip de diplomaţie din lume.