„Vom distruge ISIS (reţeaua teroristă Stat Islamic în Irak şi Siria -n.red.) şi vom apăra civilizaţia. Nu avem altă opţiune”, a declarat Donald Trump miercuri seară, într-o conferinţă de presă organizată la Casa Albă alături de regele Abdullah al Iordaniei.
Donald Trump l-a numit pe regele Abdullah drept „un adevărat luptător”, dând asigurări că Statele Unite şi naţiunile aliate vor învinge organizaţia teroristă Stat Islamic „odată pentru totdeauna”.
Organizaţia fundamentalistă sunnită Stat Islamic, care ocupă regiuni în Irak, Siria, Libia, Egipt şi Afganistan, unde a proclamat un „califat”, a lansat, marţi, un apel la comiterea de atentate în Uniunea Europeană, în Statele Unite şi Rusia, numindu-l „idiot” pe preşedintele american, Donald Trump.
Citeşte şi: Donald Trump dispune retragerea consilierului Steve Bannon din Consiliul pentru Siguranţă Naţională
Citeşte şi: Trump crede că Bashar al-Assad a comis atacul chimic din Siria, avertizând că nu tolerează aşa ceva
Citeşte şi: Ivanka Trump, fiica preşedintelui SUA, RIPOSTEAZĂ după mai multe ironii: Nu ştiu dacă criticii mei ar acţiona altfel decât mine
Citeşte şi: Donald Trump atribuie atacul cu gaz din Siria regimului Bashar al-Assad, considerându-l „o consecinţă a slăbiciunii şi indeciziei” Administraţiei Obama
Citeşte şi: Susan Rice, fost consilier prezidenţial: Administraţia Barack Obama nu a utilizat în scop politic informaţii despre Donald Trump
Citeşte şi: Reţeaua teroristă Stat Islamic ameninţă cu noi atentate în Europa şi SUA, numindu-l „idiot” pe Donald Trump
Citeşte şi: Un oficial german transmite Administraţiei Trump: Suplimentarea bugetului militar nu va garanta pacea
Citeşte şi: Administraţia Donald Trump ar putea impune măsuri dure pentru toţi străinii care vizitează Statele Unite