Trump şi Theresa May reacţionează după ce Angela Merkel a spus că UE nu se mai poate baza pe SUA şi peMarea Britanie
"Avem un uriaş deficit comercial cu Germania, plus că plăteşte mult prea puţin faţă de cât ar trebui în ceea ce priveşte NATO şi armata. Deloc bine pentru SUA. Acestea se vor schimba", a scris preşedintele american, Donald Trump, marţi, pe Twitter.

Donald Trump reacţionează pe Twitter după ce Angela Merkel a spus că UE nu se mai poate baza pe SUA
We have a MASSIVE trade deficit with Germany, plus they pay FAR LESS than they should on NATO & military. Very bad for U.S. This will change
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) May 30, 2017
La rândul ei, Theresa May, premierul britanic, a declarat marţi că doreşte menţinerea unui parteneriat "puternic şi special" între Marea Britanie şi Blocul comunitar, informează Reuters.
"Dorim să construim un parteneriat puternic şi special cu UE, chiar dacă părăsim Blocul comunitar nu plecăm şi din Europa", a declarat May atunci când a fost rugată să ofere o reacţie în faţa declaraţiilor Angelei Merkel.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
"Vom continua să cooperăm în privinţa unor subiecte precum securitatea şi apărarea pentru că acestea sunt importante pentru noi toţi", a adăugat aceasta.
Angela Merkel a afirmat duminică, la Munchen, pe fondul disensiunilor cu Administraţia Donald Trump, constatate la recentele reuniuni NATO şi G7, dar şi al Brexit, că Uniunea Europeană nu se mai poate baza pe SUA şi pe Marea Britanie, astfel că trebuie să îşi construiască propriul viitor.
"Vremurile în care ne puteam baza în totalitate unii pe ceilalţi au cam trecut", a declarat Angela Merkel duminică după-amiază, referindu-se la relaţiile transatlantice, potrivit site-ului publicaţiei Süddeutsche Zeitung.
Statele Uniunii Europene trebuie să lupte mai mult decât până acum pentru viitorul comun, a explicat Angela Merkel.
"Noi, europenii, trebuie să ne luăm într-adevăr destinul în propriile mâini", a subliniat cancelarul Germaniei.



Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului