Prima pagină » Știri externe » Donald Trump revine asupra ideii unităţii de securitate cibernetică, spunând că nu poate fi pusă în practică

Donald Trump revine asupra ideii unităţii de securitate cibernetică, spunând că nu poate fi pusă în practică

Preşedintele american, Donald Trump, revine pe Twitter cu o postare despre discuţia sa cu omologul său rus, Vladimir Putin, legată de unitatea de securitate cibernetică, afirmând că nu ar putea fi pusă în practică, conform presei internaţionale.
Donald Trump revine asupra ideii unităţii de securitate cibernetică, spunând că nu poate fi pusă în practică

Preşedintele american a anunţat duminică prin intermediul Twitterului că a discutat cu omologul său rus, Vladimir Putin, despre formarea unei unităţi pentru securitate cibernetică care să contracareze atacurile online asupra alegerilor.

El a revenit apoi cu o postare pe platforma de socializare, adăugând că dacă el şi Vladimir Putin au discutat despre asta, acest lucru nu înseamnă că ideea unităţii de securitate cibernetică s-ar putea realiza.

O anchetă a serviciilor de informaţii din SUA a stabilit că preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat campania de influenţare a rezultatului scrutinului prezidenţial desfăşurat în 2016 în scopul facilitării victoriei lui Donald Trump şi în ambiţia de a submina sistemul liberal-democratic occidental. Moscova a negat permanent acuzaţiile.

În urma summitului G20, unde cei doi lideri au avut o întrevedere, Donald Trump, preşedintele SUA, a acceptat negarea de către omologul său rus, Vladimir Putin, a acuzaţiilor privind presupusele ingerinţe ruse în scrutinul prezidenţial american.