- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Donald Trump salută "progresul extraordinar" în sporirea alocărilor pentru apărare, după tensiunile create la summitul NATO/ Sesiune de urgenţă pe fondul cererilor sale privind bugetele/ Preşedintele SUA a anulat toate întâlnirile bilaterale
Preşedintele Donald Trump şi-a anulat joi toate întâlnirile bilaterale planificate în marja summit-ului NATO. Liderul de la Casa Albă avea planificate întâlniri cu preşedinţii României, Azerbadjan-ului, Georgiei. Reluarea discuţilor pe cheltuielile militare, la iniţiativa preşedintelui american, a reprezentat şi cauza pentru care acesta şi-a anulat reuniunile bilaterale de joi, inclusiv cea cu preşedintele Iohannis. Potrivit unor surse, Donald Trump le-a cerut aliaţilor NATO să ia în calcul necesitatea de finanţare a apărării la nivelul unui procent de 4% din PIB. Ce declaraţii au făcut principalii lideri la finalul reuniunii:
Summitul NATO de la Bruxelles. Preşedintele Trump şi-a anulat toate întâlnirile bilaterale/ Discuţiile pe finanţarea Apărării continuă, dar sunt într-un stadiu critic
UPDATE 14.20 Merkel, după summitul NATO, în care Trump a cerut alocări majorate la bugetele apărării: Germania trebuie să depună mai mult efort
Cancelarul german Angela Merkel le-a transmis aliaţilor NATO că Germania trebuie să cheltuiască mai mult în domeniul apărării, în urma unei discuţii "fundamentale", desfăşurate în cadrul summitului de joi, relatează site-ul agenţiei Reuters.
"Am avut un summit foarte intens", le-a declarat Merkel reporterilor, adăugând că Donald Trump a cerut o schimbare în cadrul contribuţilor la Alianţă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în Rusiei
-
Donald Trump a făcut o numire importantă în consiliul DOGE condus de Elon Musk
-
Avertismentul ministrului german al Apărării: Berlinul trebuie să fie pregătit pentru „războiul hibrid” al Rusiei
Liderul de la Casa Albă a afirmat că ţările NATO ar trebui să aloce în cele din urmă 4% din PIB pentru apărare, sugerând o dublare a obiectivului de 2% stabilit anterior la summitul NATO din Ţara Galilor din 2014.
UPDATE 13.30 Trump, după summitul NATO, salută "progresul extraordinar" obţinut de NATO privind sporirea alocărilor pentru apărare
Preşedintele Donald Trump a salutat "progresul extraordinar" obţinut la summitul NATO în ceea ce priveşte sporirea alocărilor bugetare pentru apărare şi afirmă că nu consideră că este necesar să retragă SUA din NATO, informează presa internaţională.
Întrebat dacă ar lua în calcul să ameninţe că ar putea retrage Statele Unite din NATO, Trump a declarat că deşi ar putea retrage SUA din NATO, acest lucru "nu este necesar".
Preşedintele SUA a făcut aceste afirmaţii într-o conferinţă de presă după tensionatul summit NATO de la Bruxelles.
"Cred că probabil aş putea (retrage SUA din NATO), dar asta nu este necesar. Însă astăzi au depus eforturi aşa cum nu au mai făcut-o niciodată", a declarat preşedintele Donald Trump.
Preşedintele de la Casa Albă afirmat că le-a spus celorlaţi lideri NATO că "ar fi foarte nemulţumit dacă nu-şi sporesc angajamentele într-un mod foarte substanţial. Pentru că Statele Unite plătesc o sumă enormă - probabil 90% din costul NATO".
Trump a adăugat că "Toţi au fost de acord să-şi sporească substanţial angajamentele. Le vor creşte la niveluri la care nu au crezut vreodată".
"Acum suntem foarte fericiţi", a conchis Trump.
Preşedintele SUA a susţine că abordarea sa faţă de aliaţii NATO, în special Germania, este "un mod foarte eficient de a negocia".
Trump a sugerat că angajamentele asumate de aliaţii NATO privind sporirea contribuţiilor pentru apărare reprezintă un indicator al succesului său, însă nu este momentan clar ce angajamente a obţinut, iar preşedintele a refuzat să ofere mai multe detalii în acest sens, spunând doar că aliaţii NATO vor cheltui mai mult pentru apărare şi mai rapid, informează site-ul postului CNN.
Liderul de la Casa Albă a insistat că a fost un summit de succes şi liderii s-au înţeles între ei.
"Cred în NATO", a subliniat liderul american, în pofida criticilor sale la adresa organizaţiei de securitate.
Liderul de la Casa Albă a vorbit şi despre întrevederea sa cu preşedintele rus Vladimir Putin, care este programată să aibă loc pe data de 16 iulie la Helsinki, afirmând că îl va întreba din nou pe Putin despre ingerinţele ruse în campania electorală americană din 2016.
"Îl voi întreba asta din nou (…) Ar putea să nege", a declarat Trump, adăugând că îi va spune lui Putin: "Să nu mai faci din nou aşa ceva".
Preşedintele SUA a mai afirmat că Putin nu este "inamic", ci "competitor".
Trump nu a exclus posibilitatea suspendării exerciţiilor militare din Marea Baltică în cazul în care preşedintele Putin solicită acest lucru. "Poate vom vorbi despre asta", a declarat Trump.
Liderul american a răspuns la întrebări ale jurnaliştilor şi despre Coreea de Nord, Iran sau despre viitoarea sa vizită în Marea Britanie.
Trump a afirmat este de părere că tensiunile între SUA şi Iran s-ar putea amplifica în viitor, însă crede că în cele din urmă Teheranul va căuta să negocieze un acord.
În ceea ce priveşte Coreea de Nord, preşedintele SUA şi-a exprimat încrederea în procesul diplomatic cu Coreea de Nord, în pofida declaraţiilor agresive făcute recent de oficiali de la Phenian. Trump a afirmat că a "stabilit relaţii foarte bune" cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un.
Donald Trump a declarat că nu are nicio problemă dacă vor fi proteste în Marea Britanie faţă de vizita sa în această ţară. "Cred că este în regulă", a declarat Trump, adăugând: "Cred că mă plac foarte mult în Regatul Unit".
Preşedintele american urma să discute cu preşedintele Iohannis despre colaborarea bilaterală în cadrul parteneriatului strategic româno-american, inclusiv pe dimensiunea de apărare.
Surse oficiale au confirmat reluarea discuţiilor pe finanţarea apărării, cel mai sensibil subiect de pe agenda summit-ului, în cursul dimineţii de 12 iulie.
Doi oficiali din cadrul Alianţei Nord-Atlantice au declarat că se desfăşoară o sesiune de urgenţă a NATO pe fondul cererilor preşedintelui american Donald Trump de sporire a alocărilor pentru apărare, informează agenţia The Associated Press.
Reuniunea dedicată securităţii la Marea Neagră a fost întreruptă, Georgia şi Ucraina au părăsit sala de şedinţe, iar aliaţii continuă discuţiile pe tema respectării angajamentului de alocare a 2% pentru apărare, într-un format mai restrâns (1 plus 1, şeful delegaţiei / preşedinte sau premier şi ambasador la NATO).
Subiectul are legătură şi cu solicitarea formulată de preşedintele Trump în reuninea Consiliului Nord Atlantic din 11 iulie, prin care a cerut aliaţilor să ia în calcul necesitatea de finanţare a apărării la nivelul unui procent de 4% din PIB!
Sensibiliatea dezbaterilor este confirmată de formatul restrâns în care se desfăşoară acestea, atipic pentru reuniunile Consiliului Nord-Atlantic la acest nivel, care au loc de obicei în formula şeful delegaţiei plus 4 sau chiar 5 membri pentru fiecare delegaţie aliată.
Reluarea discuţilor pe cheltuielile militare, la iniţiativa preşedintelui american, reprezintă şi cauza pentru care acesta şi-a anulat reuniunile bilaterale de joi, inclusiv cea cu preşedintele Iohannis.
Surse au confirmat stadiul critic al dezbaterilor, în sensul că preşedintele Trump a solicitat aliaţilor un angajament ferm şi imediat pentru finanţarea apărării la nivelul de 2% din PIB, inclusiv prin devansarea termenului 2024 prevăzut în Defence Pledge adoptată în Ţara Galilor.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO