Prima pagină » Știri externe » Donald Trump: Senatorii McCain şi Graham să combată terorismul, nu să încerce să declanşeze Război Mondial

Donald Trump: Senatorii McCain şi Graham să combată terorismul, nu să încerce să declanşeze Război Mondial

Preşedintele SUA, Donald Trump, a avut o reacţie dură la criticile senatorilor republicani John McCain şi Lindsey Graham, cerându-le să combată terorismul şi migraţia ilegală, nu să încerce "să declanşeze al III-lea Război Mondial", relatează site-ul Politico.com.
Donald Trump: Senatorii McCain şi Graham să combată terorismul, nu să încerce să declanşeze Război Mondial

Senatorii republicani John McCain şi Lindsey Graham au criticat dur ordonanţa prin care Donald Trump impune interdicţii temporare de călătorie cetăţenilor din şapte state din Orientul Mijlociu şi Africa.

„Decizia riscă să devină o rană autoprovocată în eforturile de combatere a terorismului”, au argumentat cei doi senatori republicani.

Replica preşedintelui Donald Trump nu s-a lăsat aşteptată.

„Comunicatul comun al celor doi foşti candidaţi la preşedinţie John McCain şi Lindsey Graham este greşit – este trist cât de slabi sunt în privinţa combaterii imigraţiei. Cei doi senatori ar trebui să îşi concentreze energiile pe combaterea reţelei ISIS, a imigraţiei ilegale şi pe consolidarea securităţii frontierelor, în loc să caute mereu să declanşeze al III-lea Război Mondial”, a transmis Donald Trump prin Twitter.