Liderul de la Casa Albă a declarat că sunt multe persoane care sunt interesate de funcţia lui Bolton.
„Sunt cinci oameni pe care îi consider foarte bine pregătiţi. Vom anunţa pe cineva săptămâna viitoare, dar avem oameni calificaţi”, a declarat acesta.
Printre cei care l-ar putea înlocui pe John Bolton se numără Stephen Biegun, reprezentantul special SUA pentru Coreea de Nord, Richard Grenell, ambasadorul american în Germania, Robert O’Brien, negociatorul SUA pentru ostatici şi John Sullivan, secretarul de Stat adjunct.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a anunţat marţi că i-a cerut demisia consilierului prezidenţial pentru Securitate Naţională, John Bolton, în urma unor neînţelegeri provocate de sugestiile fostului oficial.