„Ceea ce se întâmplă acum – companii care mută sedii din SUA şi concediază angajaţi americani – nu se va mai întâmpla. Vom introduce o taxă vamală foarte mare”, a afirmat Donald Trump miercuri seară, în prima conferinţă de presă organizată după victoria în scrutinul prezidenţial.
„Le spun companiilor: vă puteţi muta din Michigan în Tennessee, din Carolina de Sud în Michigan, aveţi concurenţă… şi nenumărate state americane, nu îmi pasă atât timp cât rămâneţi în Statele Unite…”, a adăugat Donald Trump.
„Eu voi fi preşedintele care va produce cel mai mare număr de locuri de muncă”, a subliniat Donald Trump.
Referindu-se la producătorii de medicamente, Donald Trump a remarcat că „industria farmaceutică a ajuns într-o situaţie dezastruoasă”.
„Companiile farmaceutice sunt responsabile de crime prin taxarea excesivă a autorităţilor pentru medicamente”, a continuat Trump, promiţând schimbarea sistemului licitaţiilor.
Viitorul preşedinte a dat asigurări că Programul de asigurări de sănătate introdus de Administraţia Barack Obama, supranumit „Obamacare”, va fi înlocuit imediat după instalarea sa la Casa Albă, pe 20 ianuarie. „Vom prezenta un plan imediat după numirea în funcţie a secretarului Sănătăţii. Vom înlocui ce este acum. Vom avea un sistem medical care chiar va avea grijă de pacienţii acestei ţări”, a insistat Trump.
Citeşte şi: Francois Fillon, favorit în scrutinul prezidenţial din Franţa, vrea fixarea unor cote pentru imigraţie
Citeşte şi: Donald Trump respinge vehement acuzaţiile despre legăturile cu Rusia: „Trăim în Germania nazistă? „
Citeşte şi: Joseph Muscat, premierul Maltei: Parlamentul European ar putea bloca acordul privind ieşirea Marii Britanii din UE
Citeşte şi: Donald Trump: Dacă Putin mă place, este un lucru bun. Voi fi mai dur decât Clinton în relaţia cu Rusia
Citeşte şi: Donald Trump: Rusia şi China au avut activităţi ostile Statelor Unite, de acum, vor avea mai mult respect / Donald Trump insistă că Mexicul va fi obligat să suporte costurile zidului de la frontieră
Citeşte şi: Premierul Italiei, Paolo Gentiloni, a fost operat cu succes şi a transmis că se simte bine