Donald Tusk: Croaţia ar putea semna anul acesta tratatul de aderare la UE

Publicat: 09 05. 2011, 16:19
Actualizat: 06 11. 2012, 14:17

„Luăm în calcul posibilitatea pentru Croaţia de a încheia anul acesta negocierile şi a semna tratatul de aderare la UE”, a declarat Tusk, după o reuniune a troicii Polonia – Danemarca – R.Cipru, ţările care vor deţine preşedinţia semestrială a UE până la sfârşitul lui 2012.

„Am prezentat rezultatele recentei vizite în Serbia, Croaţia şi Muntenegru. Am fost de acord asupra faptului că aspiraţiile europene ale acestor ţări sunt justificate, chiar dacă mai sunt multe de făcut”, a spus Tusk după întâlnirea cu premierul danez Lars Lokke Rasmussen şi cu preşedintele R.Cipru, Dimitris Christofias.

Croaţia a finalizat negocierile pe 30 dintre cele 35 de capitole deschise în relaţia cu UE şi speră să fie admisă în ianuarie 2013.