„Alarmă! Disputa intensă cu Ucraina, izolarea faţă de Uniunea Europeană, abdicarea de la statul de drept şi independenţa justiţiei, atacul asupra sectorului neguvernamental şi asupra libertăţii mass-media – aceasta este strategia PiS (n.a. – formaţiunea de guvernământ Partidul Dreptate şi Justiţie) sau planul Kremlinului? Prea asemănătoare situaţiile pentru a dormi liniştit”, a transmis Tusk, fost premier al Poloniei, prin intermediul contului de Twitter.
Partidul din care a făcut parte şi Donald Tusk, Platforma Civică, a fost la guvernare opt ani înainte ca formaţiunea eurosceptică Partidul Lege şi Justiţie (PiS) să ajungă la putere.
În replică la afirmaţiile înaltului oficial european, premierul polonez Beata Szydlo a declarat că Tusk a lansat un atac asupra ţării sale.
„Ca preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk nu a făcut nimic pentru Polonia. Astăzi, folosindu-şi poziţia pentru a ataca guvernul polonez, el atacă Polonia”, a spus Szydlo.
De la câştigarea alegerilor în 2015, guvernul condus de către Beata Szydlo a avut mai multe diferende cu Comisia Europeană, ce variază de la refuzul de a accepta cotele obligatorii de relocare a imigranţilor la măsurile de reformare a sistemului judiciar şi cele împotriva mass-media.
Relaţiile dintre Polonia şi Ucraina au devenit tensionate începând din 2016, după ce Parlamentul polonez a redeschis o dispută privind masacrarea a 100.000 de polonezi din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial de către naţionalişti ucraineni, declarând în mod oficial evenimentul ca fiind un genocid. De asemenea, Varşovia a condamnat Kievul pentru refuzul de a exhuma victimele poloneze ucise în Ucraina în timpul războiului.