DOSAR: Avantaje ale sistemului antirachetă - apărare integrală a teritoriului, fără efecte negative

Agenţia MEDIAFAX prezintă principalele elemente politice şi tehnice legate de participarea la acest sistem, pe baza unor materiale ale MAE şi a unor documente publice ale SUA.

Aspectele politice:

La 4 februarie 2010, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a luat decizia de a da curs invitaţiei făcute de către preşedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, privind implicarea României în dezvoltarea sistemului american de apărare antirachetă în Europa. Decizia Consiliului Suprem de Apărare a Ţării privind implicarea României în sistemul american de abordare, adaptivă în etape, a apărării antirachetă în Europa, este în deplin acord cu ceea ce s-a stabilit la nivelul NATO, fiind înscrisă, deocamdată, în registrul bilateral al cooperării cu Statele Unite. În perspectivă, proiectul bilateral cu SUA, aşa cum este conceput, va reprezenta o contribuţie esenţială la programul NATO de apărare antirachetă.

De altfel, oficialii de la Bucureşti au anunţat în repetate rânduri că România va continua să sprijine eforturile vizând dezvoltarea unui sistem NATO de apărare antirachetă, care să se bazeze pe elementele principiale decise la Summit-ul de la Bucureşti (aprilie 2008) şi reiterate la Strasbourg-Kehl (aprilie 2009) şi Lisabona (noiembrie 2010), respectiv indivizibilitatea securităţii Alianţei, solidaritatea colectivă şi acoperirea integrală a teritoriului Aliat.

Poziţia oficială a României este aceea că noua abordare a Statelor Unite în domeniul apărării antirachetă, adaptivă în etape, scoate în evidenţă şi rolul esenţial al NATO în apărarea antirachetă a teritoriului aliat. Această abordare va impulsiona preocupările NATO în domeniul apărării antirachetă, pe baza principiilor indivizibilităţii securităţii Aliate şi solidarităţii colective. Ministerul de Externe consideră că, în perspectivă, proiectul bilateral cu SUA, aşa cum este conceput, va reprezenta o contribuţie esenţială la programul NATO de apărare antirachetă.

Varianta iniţială a proiectului de apărare antirachetă, recomandată de secretarul Apărării, Robert Gates, fostului preşedinte George W. Bush la 27 decembrie 2006, avea în vedere crearea unui sistem antirachetă în Europa, care ar avea ca bază înaintată un radar amplasat în Cehia şi zece interceptoare terestre în Polonia.

Planul a fost schimbat, iar la 17 septembrie 2009 preşedintele SUA, Barack Obama, a anunţat decizia de a dezvolta sistemul american de apărare antirachetă în Europa într-o abordare nouă, adaptivă în etape, care să protejeze mai bine forţele desfăşurate în Europa şi în teatrele de operaţii, atât americane, cât şi ale aliaţilor, precum şi teritoriul SUA şi al aliaţilor lor.

Această abordare prezintă o serie de avantaje clare faţă de planul administraţiei americane anterioare. Principalul avantaj pentru România îl constituie faptul că acoperă integral teritoriul ţării şi, în final, al tuturor statelor aliate. Varianta iniţială a lui George W. Bush nu asigura protecţie antirachetă decât pentru o porţiune redusă de teritoriu, în nord-vestul României.

În al doilea rând, creşte capacitatea de a apăra Europa, în condiţiile în care ameninţările reprezentate de rachetele cu rază scurtă sau medie de acţiune sunt în creştere şi răspunde astfel ameninţărilor actuale.

Este o abordare care permite încorporarea, rapid şi mai uşor, a noi tehnologii, lucru important în condiţiile în care Statele Unite alocă sume generoase dezvoltării tehnice în acest domeniu. Totodată, operaţionalizarea sistemului se va realiza cu şase sau şapte ani mai devreme decât potrivit planului precedent.

Un alt aspect important din punct de vedere politic este decizia NATO adoptată la Summit-ul de la Lisabona din noiembrie 2010 prin care s-a consfinţit dezvoltarea de sisteme de apărare antirachetă cu scopul protejării populaţiei din statele europene member ale Alianţei, împotriva ameninţării balistice aflată în creştere. NATO a decis extinderea actualelor capabilităţi antirachetă iar statele Aliate au salutat la summit-ul din noiembrie EPAA, catalogând-o contribuţie naţională a SUA la apărarea antirachetă a NATO.

Un alt element politic important îl constituie acordul Rusiei exprimat la Consiliul NATO-Rusia desfăşurat în marja Summit-ului de la Lisabona de a explora împreună oportunităţile de cooperare în domeniul antirachetă. Discuţii au loc atât cu NATO cât şi bilateral, cu SUA, în vederea cooptării Rusiei în acest proiect.

Criticile Moscovei legate de acest proiect au fost însă numeroase. Astfel, după ce la începutul lunii mai a fost anunţat acordul referitor la locaţia în care vor fi instalate elemente ale scutului, Moscova a afirmat că acest demers ignoră angajamentele luate de Statele Unite că Rusia va avea un rol în procesul de luare a deciziilor. "Regretăm să spunem că paşii practici privind construirea unui segment european al sistemului global american de apărare au fost făcuţi fără a se ţine cont de dialogul ruso-american pe tema apărării antirachetă, care a început în baza unei decizii a preşedinţilor Dmitri Medvedev şi Barack Obama", a anunţat, atunci, MAE rus.

Oficialii americani au respins însă aceste critici şi au reiterat invitaţia adresată de Statele Unite şi NATO Rusiei de a participa la un sistem de apărare antirachetă comun pentru Europa. "Cooperarea privind apărarea antirachetă cu Rusia este un obiectiv cheie pentru Statele Unite", a declarat un oficial din cadrul Departamentului Apărării.

Ulterior, Anatoli Antonov, adjunctul ministrului rus al Apărării, a spus că Rusia ar putea reacţiona, dacă Statele Unite montează elemente antirachetă în apropiere de frontierele sale, în timp ce preşedintele Dmitri Medvedev a cerut, într-o scrisoare adresată la 14 mai omologilor săi din ţările membre ale Consiliului Rusia-NATO, garanţii că scutul antirachetă european nu va afecta stabilitatea strategică. Câteva săptămâni mai târziu, la 6 iunie, acelaşi viceministru Anatoli Antonov, spuneaîntr-un interviu că Rusia şi-a temperat poziţia faţă de proiectele de apărare antirachetă ale occidentalilor în Europa de Est, dar cere unele garanţii în scris. O zi mai târziu, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat însă că Alianţa Nord-Atlantică nu intenţionează să furnizeze garanţiile scrise cerute de Rusia pentru a se asigura că proiectul de scut antirachetă american din Europa nu o ameninţă.

Aspectele tehnice ale prezenţei americane la Deveselu:

Potrivit unor documente americane, referitoare la sistemul care va fi amplasat în judeţul Olt, SUA şi România au selectat împreună în cadrul negocierilor locaţia de la Deveselu, ca fiind potrivită pentru amplasarea sistemului de apărare antirachetă american care implică interceptoare de tip SM-3, cunoscute şi sub numele de "Aegis Ashore System".

Aici va fi amplasat un radar de ghidare a interceptoarelor (radar deckhouse) şi module conţinând interceptoare SM-3.

Sistemul Aegis nu influenţează oamenii care muncesc sau trăiesc în zonă, Statele Unite spunând că au făcut cu succes teste - Aegis Radar Test - la Moorestown, New Jersey, timp de peste 30 de ani, iar efectele pentru populaţie sau mediu au fost inexistente.

Spaţiul ocupat de sistemul antirachetă va fi de aproximativ 175 de hectare la baza de la Deveselu, urmând să fie de asemenea aduşi aici 200 de militari, dar şi civili angajaţi în sistemul guvernamental şi "support contractors".

Potrivit aceloraşi documente, potenţialele resturi rămase în urma unei interceptări nu constituie nici ele un pericol.

Interceptoarele SM-3 nu au încărcătură nucleară ci lovesc ţinta folosind energie cinetică. "Riscul de a produce pagube sau victime prin resturile rezultate în urma unei interceptări sunt mici şi reprezintă o mică ameninţare la adresa populaţiei. Altenativa - respective a permite unei rachete să-şi atingă ţinta - ar avea consecinţe mult mai grave", se mai arată în documentele citate.

Amplasarea în România a sistemului antirachetă costă Statele Unite 400 de milioane de dolari. La această sumă se adaugă 20 de milioane de dolari anual funcţionarea sistemului, fără a include rachetele.

Crearea unui sistem de apărare antirachetă complementar, destinat apărării populaţiei din ţările europene membre ale NATO, costă aproximativ 200 de milioane de euro, iar dezvoltarea acestuia era evaluată, în urmă cu un an, la 833 de milioane de euro.