Carnavalul tradiţional din Cassel, Franţa, organizat de obicei în a doua zi a Paştelui catolic, a avut loc respectându-se regulile de distanţare socială.
Anul acesta, carnavalul a avut însă loc într-o formulă specială. Participanţii şi-au pus costumele tradiţionale şi, din uşa casei, au interpretat cântecele tradiţionale.
„Ne doare sufletul, dar, toată ziua, vom fi aici”, a spus o femeie, cu lacrimi în ochi.
Pe o stradă, oamenii din trei case au ieşit în acelaşi timp afară. Costumaţi, cu instrumente muzicale, respectând distanţarea socială au cântat, potrivit francetvinfo.fr.
Pe parcursul întregii zile, cei din Cassel au stat la ferestre sau la uşa casei, machiaţi şi costumaţi, pentru a face zgomot şi a petrece împreună la carnaval.
La ora 20.00, au sunat clopotele pentru a aduce un omagiu celor care se luptă cu pandemia de COVID-19.
Toţi au spus că abia aşteaptă să organizeze un carnaval „adevărat” în 2021.