Două avioane ale armatei americane au livrat în Tunisia material umanitar pentru Libia

Publicat: 05 03. 2011, 14:34
Actualizat: 06 11. 2012, 13:43

Cele două aparate de zbor au transportat în special pături, prelate de plastic şi containere de apă.

Ele ar urma să efectueze rotaţii începând de sâmbătă, pentru a asigura evacuarea spre Egipt a străinilor care au fugit din Libia, a precizat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Philip Crowley.

Operaţiunea americană este „strâns coordonată cu ONU şi ONG-urile”, a subliniat la rândul său secretarul de Stat, Hillary Clinton.

Uniunea Europeană coordonează de joi o vastă operaţiune de evacuare a acestor refugiaţi, în special egipteni, la frontiera tunisiană.

Mai multe state europene, între care şi Franţa, participă la un pod aerian prin Djerba.

În ultimele zile, aproximativ 1.000 de persoane pe oră au trecut frontiera dintre Libia şi Tunisia, majoritatea egipteni care voiau să se întoarcă acasă.

Washingtonul a anunţat luni, 28 februarie, trimiterea a două echipe umanitare, una la frontiera dintre Egipt şi Libia, iar cealaltă la frontiera dintre Tunisia şi Libia.

Administraţia Obama continuă în acest timp să evalueze „toate opţiunile” pentru a încerca să pună capăt violenţelor, a repetat Crowley vineri.