Două avioane s-au ciocnit la sol pe aeroportul Heathrow
Două avioane au intrat în coliziune la sol, luni seară, pe aeroportul londonez Heathrow, a declarat un purtător de cuvânt al aeroportului, citat de AFP.
![Imaginea articolului Două avioane s-au ciocnit la sol pe aeroportul Heathrow](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/3614/957183/1/british-airways.jpg?width=560)
Două avioane s-au ciocnit la sol pe aeroportul Heathrow
"Aeroportul Heathrow poate confirma că două avioane au fost implicate într-un accident la sol mai devreme, în cursul serii", a declarat purtătorul de cuvânt.
"Nu a fost semnalat nici un rănit", a adăugat acesta, precizând că pasagerii erau în curs de debarcare.
Cele două aparate implicate în accident sunt un avion de tip Boeing 747 aparţinând companiei British Airways, care urma să decoleze cu destinaţia Singapore, şi unul de tip Airbus 340 al companiei Air Lanka, potrivit unui purtător de cuvânt al British Airways, care a calificat incidentul drept unul "minor".
"Inginerii inspectează avionul (companiei British Airways) pentru a evalua pagubele. Pasagerii au fost debarcaţi şi au revenit în aerogară", a adăugat acesta, precizând că pasagerii au putut alege între rambursarea de către compania britanică a preţului biletelor sau cazarea la un hotel în aşteptarea următoarei curse disponibile.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/laura-vicol-si-vladimir-ciorba-arestati-1738949512.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/7338064506-91fd42a3f9-o-1-1738930802.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=&pid=1)