În primul caz de contaminare indirectă este vorba despre un bărbat, Graeme Pacitti, care a fost în contact strâns cu un cuplu de scoţieni contaminaţi în timpul unei călătorii în Mexic. Iain şi Dawn Askham, care au fost primele cazuri confirmate în Marea Britanie, au părăsit spitalul joi, după ce au petrecut cinci zile în izolare.
Al doilea caz de contaminare locală a fost detectat în sud-vestul Angliei, a anunţat principalul consilier medical al Guvernului, Liam Donaldson, în ultimul buletin de informare publicat vineri seara. El nu a precizat identitatea persoanei, care „este tratată cu Tamiflu”, nici circumstanţele contaminării.
Bilanţul cazurilor confirmate de contaminare cu această boală se ridică la 13 în Marea Britanie, dintre care zece în Anglia şi trei în Scoţia, conform Ministerului Sănătăţii.
În 11 cazuri, este vorba de persoane revenite recent din Mexic şi care, potrivit autorităţilor, nu suferă decât simptome uşoare ale gripei numite A (H1N1) de Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
Pacitti reprezenta al treilea caz din Europa al unei persoane care a contractat boala fără a se deplasa în Mexic. O infirmieră a fost contaminată în Germania după ce a fosat în contact cu un bolnav revenit din Mexic. Un alt caz de contaminare indirectă a fost înregistrat în Spania.
Angajat de birou al Serviciului de Sănătate Publică (NHS), Pacitti, în vârstă de 24 de ani, joacă în aceeaşi echipă de fotbal ca Iain Askham.
Circa 600 de persoane erau examinate vineri în Marea Britanie pentru a detecta posibila contaminare cu virusul gripei porcine.