Două regiuni, aceeaşi cauză. Protestatarii din Hong Kong vor manifesta joi în semn de solidaritate cu Catalonia

Protestatarii din Hong Kong plănuiesc să organizeze joi o manifestaţie în semn de solidaritate cu protestatarii din Catalonia care cer anularea deciziilor de condamnare la închisoare pe numele a nouă separatişti catalani, informează Reuters.

Urmărește
538 afișări
Imaginea articolului Două regiuni, aceeaşi cauză. Protestatarii din Hong Kong vor manifesta joi în semn de solidaritate cu Catalonia

Două regiuni, aceeaşi cauză. Protestatarii din Hong Kong vor manifesta joi în semn de solidaritate cu Catalonia

Protestele din Catalonia au fost de mai multe ori comparate cu demonstraţiile din Hong Kong, unde milioane de oameni ies în stradă de peste cinci luni din cauza ingerinţelor Beijingului în politica internă a acestui teritoriu.

Majoritatea protestatarilor din Hong Kong solicită, printre altele, întărirea democraţiei, însă unii dintre ei au făcut apel în repetate rânduri la independenţă faţă de China.

Independenţa este una dintre principalele revendicări ale manifestanţilor din Catalonia, o regiune care, la fel ca Hong Kong, are propria limbă şi propriul Parlament, notează Reuters.

Mai mulţi protestatari din Hong Kong au avut asupra lor steagul Cataloniei în timpul protestelor de duminică, în timp ce mai mulţi activişti catalani au adoptat unele dintre tacticile manifestanţilor din teritoriul chinez.

Cu toate acestea, mai mulţi reprezentanţi ai protestatarilor din Hong Kong au făcut apel în mediul online ca cetăţenii să nu participe la această manifestaţie, întrucât ar putea duce la o slăbire a sprijinului internaţional pentru cauza lor.

După patru luni de deliberări, instanţa supremă de la Madrid a anunţat luni că nouă lideri separatişti catalani au primit sentinţe între 9 şi 13 ani în închisoare. Decizia a provocat ample proteste la Barcelona şi în alte oraşe din regiune, soldate cu rănirea a cel puţin 80 de persoane.

Protestele în Hong Kong, care deseori au fost marcate de incidente violente între demonstranţi şi forţele de ordine, au izbucnit în urmă cu cinci luni, ca reacţie la controversatul proiect de lege ce ar fi facilitat extrădările spre China continentală. Manifestanţii contestă politicile Guvernului local pro-Beijing, condus de Carrie Lam.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici