Două tinere acuzate de finanţarea reţelei teroriste Stat Islamic, condamnate la închisoare în Rusia

Publicat: 29 12. 2015, 19:30
Actualizat: 30 10. 2021, 21:09

Saida Halikova, în vârstă de 24 de ani, şi Elena Archahanova, a cărei vârstă nu a fost precizată, au fost condamnate la tribunalul militar din regiunea Moscova la cinci ani şi şase luni, respectiv la cinci ani şi trei luni de închisoare, a declarat purtătorul de cuvânt al instanţei, Irina Jirnova.

„Cele două tinere au recunoscut că au transferat bani unor membri ai organizaţiei teroriste sunnite Stat Islamic”, a precizat Irina Jirnova, fără a preciza cuantumul sumelor.

Potrivit anchetatorilor, tinerele vindeau obiecte pe care le fabricau acasă după care transferau banii teroriştilor.