Douăsprezece nave de export de cereale au plecat astăzi din Ucraina

Urmărește
556 afișări
Imaginea articolului Douăsprezece nave de export de cereale au plecat astăzi din Ucraina

Douăsprezece nave de export de cereale au plecat astăzi din Ucraina

Deşi Rusia s-a retras din acordul privind cerealele negociat de Turcia şi ONU, 12 nave încărcate cu cereale au părăsit luni Ucraine, anunţă ministrul ucrainean al Infrastructurii.
 
Oleksandr Kubrakov a transmis un mesaj pe Twitter: „Astăzi, 12 nave au părăsit porturile ucrainene. Delegaţiile ONU şi turceşti pun la dispoziţie zece echipe de inspecţie pentru a verifica 40 de nave care vizează îndeplinirea iniţiativei privind cerealele din Marea Neagră. Acest plan de inspecţie a fost acceptat de delegaţia ucraineană. Delegaţia rusă a fost informată”.
 
ONU, NATO, UE şi SUA au îndemnat Rusia să revină asupra deciziei sale de a se retrage din acord.
 
Într-o declaraţie, Centrul Comun de Coordonare (JCC) din Istanbul, unde lucrează personal rus, ucrainean, turc şi al ONU, a precizat că cele trei delegaţii au convenit, de asemenea, ca luni să fie asigurate inspecţii pentru 40 de nave care sunt programate să plece.
 
În urma atacului de la Sevastopol, Kremlinul a declarat că se retrage din acordul privind cerealele negociat de ONU, care permite navelor civile să exporte cereale şi îngrăşăminte din porturile din Marea Neagră. Rusia a afirmat că nu poate "garanta siguranţa navelor civile" care călătoresc în cadrul pactului după atacul asupra flotei sale din Marea Neagră.
 
Cu toate acestea, Zelenski a declarat că Moscova caută un pretext pentru a pune capăt iniţiativei. Aceasta a "agravat în mod deliberat" criza alimentară încă din septembrie, a spus acesta într-un video. 
 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici