El a mulţumit Grupului de Operaţiuni Speciale (GOE) al poliţiei, „care a fost foarte loial şi a protejat instalaţiile spitalului de poliţişti”.
„Fără ei, această hoardă de sălbatici care voiau să ucidă, care voiau sânge, ar fi intrat în spital pentru a încerca să ucidă preşedintele şi probabil că nu aş mai fi aici să vă povestesc, pentru că aş fi plecat într-o altă lume”, a declarat şeful statului de la palatul prezidenţial.
„GOE a supravegheat instalaţiile spitalului şi a împiedicat intrarea acestei mulţimi care se afla afară. Mulţi erau în civil, cu faţa acoperită de tricouri, cu mitraliere şi reprimau în mod laş poporul ecuadorian”, a adăugat el.
Preşedintele Correa a fost salvat de militari şi poliţişti fideli Guvernului în urma unei operaţiuni care s-a soldat cu doi morţi şi 37 de răniţi, din cauza schimbului de focuri dintre forţele legitimiste şi poliţiştii rebeli, potrivit Crucii Roşii.