„Eşecul adoptării unui nou tratat START în acest an ar pune în pericol securitatea noastră naţională„, a afirmat vicepreşedintele Biden într-un comunicat, exprimând voinţa administraţiei Obama de a continua să lucreze pentru adoptarea tratatului în Senat „până la sfârşitul anului”.
Marţi, liderul minorităţii republicane din Senatul american, Jon Kyl, a estimat că tratatul nu va putea fi ratificat până în 2011.
În Statele Unite, tratatele trebuie ratificate de două treimi din Senat, respectiv de 67 dintre cei 100 de aleşi.
Or, republicanii din Senat, care vor dispune din ianuarie de mai multe locuri (47 din 100, faţă de 41 în prezent), în urma alegerilor din 2 noiembrie, au declarat de mai multe ori că vor garanţii în legătură cu modernizarea arsenalului nuclear american şi păstrarea unei apărări antirachetă credibile.
Noul tratat de dezarmare nucleară START a fost semnat în aprilie de preşedintele american Barack Obama şi omologul său rus, Dmitri Medvedev.
Documentul prevede un maxim de 1.550 de focoase nucleare pentru fiecare dintre cele două ţări, respectiv o reducere de cu 30 la sută faţă de nivelul stabilit în 2002.