- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Droguri, sex şi corupţie într-o agenţie guvernamentală americană
Mai mulţi angajaţi ai unei agenţii subordonate Departamentului american de Interne, însărcinată cu gestionarea exploatărilor de petrol, sunt implicaţi într-un scandal de corupţie care include cadouri, droguri şi sex, potrivit unui raport dat publicităţii miercuri.
Droguri, sex şi corupţie într-o agenţie guvernamentală americană (Imagine: Mediafax Foto)
Redactat de Inspectorul general din cadrul Departamentului de Interne, Earl Devaney, raportul deplânge "o cultură de carenţă etică", "o cultură de abuz de stupefiante şi de vagabondaj sexual" în unul din departamentele agenţiei pentru Administrarea Mineralelor.
După "mai bine de doi ani de anchetă", în cursul căreia "233 de martori au fost interogaţi, dintre care unii de mai multe ori" şi parcurgerea a "470.000 de documente şi mesaje electronice", Devaney a descoperit o "cultură generalizată a exclusivităţii, în afara regulilor care guvernează ceilalţi angajaţi ai administraţiei federale".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Gabriel Cotabiță a murit la vârsta de 69 de ani
-
Peste 100.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale
-
În Schengen, dar cu controale la graniţă. Surse bulgare: controalele la frontierele terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puţin şase luni după aderare. Excepţie pentru graniţa Bulgaria-Grecia
-
Vin banii europeni. Cum pot companiile să obţină finanţare de peste 1 milion de euro şi ce condiţii trebuie să bifeze
Astfel, în perioada ianuarie 2002-iulie 2006, 29 de angajaţi ai serviciului care se ocupă de exploatările petroliere au "frecventat" angajaţi ai companiilor petroliere cu care statul are contracte şi de la care au primit "o vastă paletă de cadouri".
Pentru doi dintre aceşti angajaţi ai agenţiei, "cadourile", materializate în invitaţii la restaurant sau la partide de golf şi bilete la spectacole, au fost oferite de "135 de ori de către patru mari companii petroliere". Într-una din situaţii, cei doi au fost cazaţi de una din aceste companii pentru că erau prea beţi pentru a putea conduce.
Un angajat al administraţiei americane nu are voie să primească în principiu un cadou cu valoare mai mare de 20 de dolari şi nici un cumul de cadouri cu valoare de peste 50 de dolari de la aceeaşi companie în cursul unui an.
"Mai mulţi angajaţi au recunoscut că utilizarea de marijuana sau cocaină" şi "întâlnirile «sexuale»" nu erau activităţi rare în interiorul agenţiei, potrivit raportului.
Alţi angajaţi au prestat servicii în afara agenţiei fără a le include în formularul de declarare a veniturilor, adaugă documentul citat. Memorandumul care însoţeşte raportul dezvăluie, de asemenea, că mai mulţi angajaţi sunt corupţi.
Unul din oficialii agenţiei, în prezent pensionat, "manipula procesul de alocare a contractelor de la început" pentru a avantaja unul din prietenii săi.
Agenţia nu a comentat încă acuzaţiile din raport.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO