Un fabricant împiedică dronele sale să zboare la Washington, după incidentul de la Casa Albă

Publicat: 29 01. 2015, 16:26
Actualizat: 06 04. 2020, 13:19

Firma chineză DJI, cu sediul a Shenzhen (sud), intenţionează să trimită săptămâna viitoare o actualizare a programului său care, odată încărcat, va împiedica dronele „Phantom” să decoleze din zona restrânsă care acoperă mare parte din capitala federală americană, a explicat Michael Perry, purtător de cuvânt al companiei, într-un e-mail trimis AFP.

Concret, piloţii amatori ai dronelor, dintre care unele modele sunt vândute cu mai puţin de 100 de dolari pe Internet, „nu vor putea ridica de la sol sau pilota dispozitivele” pe o rază de 25 de kilometri şi în jurul Washingtonului.

Semnalul transmis satelitului va oferi poziţia dronei care, dacă se va afla în zona interzisă, nu va putea decola. Şi, în cazul în care va intra în cursul zborului în zona restricţionată, drona va ateriza automat.

În faţa popularităţii tot mai mari a dronelor civile mici, pe care numeroşi amatori le folosesc pentru a face fotografii aeriene, „credem că este important să le punem la dispoziţie piloţilor mai multe instrumente pentru a le permite să zboare sigur şi responsabil”, a afirmat Perry.

Această actualizare a programului dronelor „Phantom” era prevăzută de multă vreme, dar apariţia sa „a fost devansată”, a adăugat el, explicând că această nouă măsură „este în acord cu normele agenţiei federale americane a aviaţiei (FAA)”.

În noaptea de duminică spre luni, un bărbat a declanşat alerta la Casa Albă atunci când o dronă „Phantom” pe care o pilota de la distanţă a intrat în incinta reşedinţei preşedintelui american înainte de a se prăbuşi.

Potrivit Secret Service, care se ocupă de protecţia lui Barack Obama, dispozitivul nu a reprezentat niciun moment un pericol.

Preşedintele american se afla în acel moment în vizită oficială în India.