Dublu atentat în Irak, soldat cu 33 de morţi şi 52 de răniţi

Publicat: 15 08. 2011, 10:30
Actualizat: 06 11. 2012, 23:54

„Am primit până acum 33 de trupuri neînsufleţite şi acordăm îngrijiri pentru 52 de răniţi”, a declarat un medic de la spitalul al-Zahra din Kout, precizând că printre victime se află şi femei şi copii.

Cele două explozii au avut loc în jurul orei locale 8.00 (5.00 GMT), într-o zonă aglomerată din centrul oraşului, au afirmat surse din cadrul poliţiei.

Atentatele comise în iulie s-au soldat cu moartea a 259 de irakieni, dintre care 159 civili, 56 de poliţişti şi 44 membri ai forţelor armate, potrivit bilanţurilor compilate de Ministerele Sănătăţii, Apărării şi de Interne.