Prima pagină » Știri externe » Irakul vrea reconcilierea cu membrii Al-Qaida

Irakul vrea reconcilierea cu membrii Al-Qaida

Irakul face apel la reconcilierea cu membri Al-Qaida care nu au mâinile pătate de sânge, a declarat sâmbătă secretarul de stat pentru reconcilierea naţională, citat de AFP.
30 apr. 2011, 15:59, Știri externe

„Organizaţia Al-Qaida nu este interesată de o reconciliere, nici aici, nici în Africa şi nici în altă parte”, a declarat Amer Khuzai.

„Dar propunerea noastră se adresează membrilor irakieni care au lucrat pentru Al-Qaida sau au fost obligaţi să facă acest lucru, vrem să le oferim o şansă de a reveni la o viaţă normală”.

„Nu vom vorbi organizaţiei. Noi vrem să discutăm cu irakienii care vor reconcilierea”, a adăugat secretarul de stat.

El a avertizat că poverile care apasă asupra oricărui membru al Statului islamic din Irak, aripa irakiană a Al-Qaida, care a ucis sau rănit persoane, nu vor fi ridicate, nici chiar în numele reconcilierii.

Statul islamic din Irak a revendicat numeroase atentate de amploare în Irak în ultimii ani, dar oficialii responsabili de securitate apreciază că, din cauza consolidării capacităţilor serviciilor de securitate locale, reţeaua recurge de acum la asasinate de anvergură mai mică.