Prima pagină » Știri externe » Ucraina neagă implicarea în moartea Dariei Dughina

Ucraina neagă implicarea în moartea Dariei Dughina

Ucraina a negat implicarea în moartea Dariei Dugina - fiica ideologului ultranaţionalist rus Aleksandr Dughin, considerat un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin -, pe fondul temerilor că atentatul cu maşină capcană a ridicat miza războiului dintre Rusia şi Ucraina.
Ucraina neagă implicarea în moartea Dariei Dughina

Consilierul principal al lui Volodimir Zelenski, Mykhailo Podolyak, a spus într-o declaraţie televizată că Ucraina nu a avut nicio implicare în moartea tinerei, anunţă The Guardian.

Podolyak a declarat pentru televiziunea ucraineană: „Confirm că Ucraina, bineînţeles, nu a avut nimic de-a face cu acest lucru, deoarece nu suntem un stat criminal, precum Federaţia Rusă, şi, mai mult, nu suntem un stat terorist.”

El a părut să dea vina pentru crimă pe luptele interne pentru putere între „diverse grupări politice” din Rusia şi a sugerat că incidentul a fost o răzbunare „karmică” pentru susţinătorii acţiunilor Rusiei în Ucraina, precum Dugina şi tatăl ei.

Daria Dughina a murit sâmbătă seara după ce maşina în care se afla a fost prada unui presupus atentat cu bombă, în Moscova.