După Moldova, o nouă ţară din fostul URSS pregăteşte un referendum de aderare la UE. Rusia a fost vehement contra
- După referendumul pentru modificare constituţiei în vederea aderării la UE a Repulicii Moldova, o nouă ţară din fostul URSS se pregăteşte să organizez un astfel de scrutin.
- Moscova a plătit şi a antrenat o reţea de insurgenţi în încercarea de a răsturna guvernul pro-occidental al Armeniei la începutul acestui an, au declarat procurorii din ţară, însă forţele de securitate locale au dejucat presupusul complot.
După Moldova o nouă ţară din fostul URSS pregăteşte un referendum de aderare la UE. Rusia a fost vehement contra
Cum vede guvernul referendumul
Rusia a fost foarte vehementă împotriva aproprierii Armeniei de UE şi SUA
Ministerul rus de Externe a criticat la începutul anului întâlnire trilaterală a prim-ministrului armenian Nikol Pashinian cu înalţi oficiali ai Statelor Unite şi ai Uniunii Europene, afirmând că aceasta face parte din eforturile Occidentului de a rupe alianţa Armeniei cu Rusia.
Purtătoarea de cuvânt a ministerului, Mari Zakharova, a respins asigurările Erevanului că discuţiile din 5 aprilie de la Bruxelles dintre Pashinian, secretarul de stat american Antony Blinken şi preşedintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen „nu sunt îndreptate împotriva unei terţe părţi”.
„Astfel de evenimente provoacă îngrijorare în Rusia, deoarece reprezentanţii SUA şi UE le spun direct partenerilor noştri că obiectivul lor principal este exclusiv împotriva Rusiei”, a declarat Zakharova într-o postare pe Telegram.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Moscova a plătit şi a antrenat o reţea de insurgenţi în încercarea de a răsturna guvernul pro-occidental al Armeniei la începutul acestui an, au declarat procurorii din ţară, însă forţele de securitate locale au dejucat presupusul complot.
Într-o declaraţie, Comitetul de Investigaţii al Republicii Armenia a declarat că şapte persoane vor fi acuzate de „pregătirea uzurpării puterii ... utilizarea violenţei şi a ameninţării cu violenţa pentru a prelua puterea guvernului”.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO