Organizaţia de apărare a drepturilor omului, cu sediul la Londra, afirmă că aceste acte de tortură au fost comise după ce militarii au dispersat prin forţă o manifestaţie, la 9 martie, în piaţa Tahrir, în centrul oraşului Cairo, şi au arestat cel puţin 18 femei.
Potrivit Amnesty, aceste manifestante au fost bătute, electrocutate şi forţate să se dezbrace, în timp ce soldaţii le fotografiau, apoi au fost constrânse să se supună unor „teste de virginitate”.
„Autorităţile egiptene trebuie să pună capăt tratamentului şocant şi degradant al manifestantelor”, a afirmat organizaţia.
„Toate forţele de securitate şi armata trebuie să primească instrucţiuni clare că tortura şi alte rele tratamente, inclusiv «testele de virginitate» forţate, nu vor mai fi tolerate şi vor face obiectul unei anchete”.
„Cei care vor fi găsiţi vinovaţi de asemenea acte trebuie să fie cercetaţi, iar femeile curajoase care au denunţat aceste abuzuri trebuie să fie protejate de represalii”, a cerut organizaţia.
Aceste „teste de virginitate” sunt „absolut inacceptabile” şi vizează să „umilească femeile”, potrivit Amnesty.
„Femeile şi tinerele trebuie să-şi poată exprima punctul de vedere privind viitorul Egiptului şi să manifesteze împotriva Guvernului fără a fi deţinute, torturate sau supuse unui tratament profund umilitor şi discriminatoriu„, a adăugat organizaţia.
Potrivit Amnesty, cele 18 femei au fost iniţial duse într-o anexă a Muzeului Egiptean din Cairo, din apropierea pieţei Tahrir, unde au fost încătuşate, bătute cu bastonul, electrocutate la piept şi la picioare şi tratate ca „prostituate”.