Prima pagină » Știri externe » Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, în urma testului nuclear nord-coreean

Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, în urma testului nuclear nord-coreean

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a anunţat că o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU va avea loc luni seara, în urma testului nuclear efectuat de Coreea de Nord.
Reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, în urma testului nuclear nord-coreean
25 mai 2009, 10:23, Știri externe

Potrivit lui Lavrov, citat din Beirut de agenţiile ruse, reuniunea va avea loc la 16.00, ora New York-ului (23.00, ora României).

"Japonia a propus reunirea Consiliului de Securitate al ONU astăzi, la ora 16.00, ora New York-ului", a declarat el.

"Cred că această reuniune va avea loc. Până atunci, delegaţiile care dispun de sisteme naţionale de control seismic vor avea informaţiile care să le permită să înţeleagă mai bine ceea ce s-a întâmplat", a adăugat el.

Misiunea Japoniei la New York a confirmat de asemenea, într-un comunicat, desfăşurarea reuniunii luni după-amiază.

Coreea de Nord a efectuat luni "cu succes" un test nuclear subteran, a afirmat presa oficială a regimului de la Phenian, care ameninţase de mai multe ori că va efectua un test atomic în reacţie la condamnarea de către ONU a tirului său de rachetă din aprilie.