Echipele de intervenţie caută supravieţuitori după cutremurul din Turcia

Zeci de membri ai echipelor de intervenţie acţionau joi la Van, în estul Turciei, pentru a salva eventualii supravieţuitori ai cutremurului care a avut loc miercuri seară şi în urma căruia au murit şapte persoane.

Urmărește
192 afișări
Imaginea articolului Echipele de intervenţie caută supravieţuitori după cutremurul din Turcia

Echipele de intervenţie caută supravieţuitori după cutremurul din Turcia (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Către ora locală 8.00 (8.00, ora României), salvatorii au scos dintre dărâmăturile hotelului Bayram doi răniţi, un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani şi unul cu vârsta între 25 şi 30 de ani. Numărul persoanelor salvate a ajuns la 25, a anunţat agenţia Anatolia.

Numărul persoanelor încă blocate sub dărâmături este în continuare necunoscut.

"Erau înregistraţi 32 de clienţi la hotel ieri (miercuri), dar nu ştiu câţi erau prezenţi în clădire (în momentul cutremurului). Erau şi invitaţi", a declarat Recep Ozhan, un recepţioner al hotelului, citat de Anatolia.

"Când am ieşit, era un nor de praf peste tot. Nu ştiu dacă altcineva a putut ieşi (din hotel), în afară de mine", a adăugat el.

Cutremurul, cu magnitudinea de 5,6 pe scara Richter, s-a produs miercuri seara la ora 19.23 GMT (21.23, ora României), iar epicentrul a fost localizat în districtul Edremit, la 17 kilometri sud de Van.

La Van s-au prăbuşit 25 de clădiri. În 22 dintre ele nu locuia nimeni, din cauza precedentului cutremur, a anunţat ministrul de Externe Ahmet Davutoglu, care se afla în regiune şi a efectuat o vizită la locul seismului.

Provincia Van a fost deja afectată, la 23 octombrie, de un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,2, în care au murit 600 de pesrsoane, iar alte cel puţin 4.150 au fost rănite.

Mai mulţi experţi au apreciat, în intervenţii la posturile de televiziune, că cele 25 de clădiri s-au prăbuşit în urma unor mişcări seismice de o intensitate relativ slabă, deoarece au fost afectate de precedentul cutremur. Între imobilele care s-au prăbuşit se află şi două hoteluri.

Nouă avioane cu aproape 300 de salvatori la bord au fost trimise la faţa locului şi au început să acţioneze, în noaptea de miercuri spre joi, cu lopeţi, la lumina reflectoarelor, a anunţat postul naţional de televiziune.

De asemenea, la faţa locului au fost mobilizate 50 de ambulanţe şi 250 de cadre medicale, a anunţat joi ministrul Sănătăţii, Recep Akdag. Armata a anunţat că a trimis un avion-spital şi patru elicoptere.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici