- Home
- Externe
-
MOSCOVA, (15.07.2013, 14:27)
- Gaidau Ion
Edward Snowden încă nu a cerut azil, anunţă autorităţile ruse
Fostul consultant al serviciilor de informaţii americane, Edward Snowden, căutat pentru spionaj de Statele Unite, încă nu a cerut azil, în mod oficial, de la autorităţile ruse, a anunţat luni Serviciul Federal pentru Migraţie (FMS), citat de AFP.

Edward Snowden (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Serviciul pentru migraţie nu a primit, pentru moment, niciun document" din partea lui Snowden, a declarat o reprezentantă a acestui serviciu, Zalina Kornilova, pentru agenţia Itar-Tass.
"În cazul în care vom primi un astfel de document, îl vom studia aşa cum trebuie", a adăugat ea.
Tânărul fugar american, blocat în aeroportul din Şeremetievo, în apropiere de Moscova, unde a sosit la 23 iunie din Hong Kong, şi-a anunţat vineri intenţia de a cere azil politic temporar Rusiei până va putea să meargă în America Latină, unde Venezuela, Bolivia şi Nicaragua s-au declarat pregătite să-l primească.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trei ani de război în Ucraina. Bolojan: România îşi reafirmă angajamentul deplin faţă de libertate
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
Edward Snowden este căutat de ţara sa pentru spionaj de când a început să facă dezvăluiri despre supravegherea electronică exercitată de Statele Unite.
Tânărul american a solicitat deja, la începutul lunii iulie, azil politic de la aproximativ 20 de ţări, inclusiv Rusia. Dar el a revenit asupra cererii de azil în Rusia, după ce preşedintele rus, Vladimir Putin, a pus drept condiţie ca fostul consultant al serviciilor de informaţii americane să nu mai facă dezvăluiri despre supravegherea electronică efectuată de Statele Unite.
Mai mulţi participanţi la o reuniune organizată vineri în aeroportul din Şeremetievo au declarat că el este pregătit să accepte această condiţie.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe