Tarifele ar putea afecta o listă cu până la 100 de produse, inclusiv încălţăminte şi îmbrăcăminte. Sectorul IT ar fi principalul afectat, în special electronicele de consum şi alte produse care beneficiază de proprietatea intelectuală din SUA, potrivit Reuters, citat de BBC.
Grupul de comercianţi i-a scris lui Trump luni, îndemnându-l să analizeze cu atenţie impactul pe care noile tarife îl vor avea asupra preţurilor de consum şi a familiilor americane. „Tarifele mai mari vor însemna costuri mai mari pentru companii şi, la rândul lor, preţuri mai mari pentru familiile americane. Trebuie să facem ceea este mai bine pentru americani şi să ne asigurăm că nu vor plăti pentru practicile tehnologice dăunătoare din China”, a declarat Sandy Kennedy, preşedintele Retail Industry Leaders Association, citată de BBC.
Grupul american de comercianţi cu amănuntul a declarat că susţine responsabilizarea partenerilor comerciali, dar că tarifele împotriva Chinei ar afecta gospodăriile americane. „Familiile care cumpără din magazinele noastre plătesc preţuri mai mari, deoarece America percepe deja taxe de import de 32% şi 67% pentru haine şi încălţăminte”, se precizează în scrisoarea adresată către preşedintele Statelor Unite.
Potrivit rapoartelor, Statele Unite se pregăteşte să impună taxe vamale suplimentare de până la 60 miliarde de dolari pe an pentru importurile chinezeşti.
Donald Trump susţine că deficitul comercial masiv din relaţia cu China este urmarea firmelor chineze care copiază produse şi idei din SUA şi fie le vând înapoi la un preţ mai mic, fie elimină produsele americane de pe piaţa chineză.
Demersul a fost organizat de Asociaţia Liderilor din Industria de Retail (RILA), scrisoarea fiind semnată de 25 de mari companii din comerţ.