Efectele a peste 10 ani de război în Afganistan: Bogaţii scot anual din ţară dublul bugetului de stat în valize
Afganii bogaţi scot anual din ţară, în valize, circa opt miliarde de dolari, aproape dublu faţă de bugetul statului, iar suma va creşte probabil odată cu apropierea retragerii trupelor străine, situaţie care ameninţă economia fragilă, a declarat un oficial afgan.
Efectele a peste 10 ani de război în Afganistan: Bogaţii scot anual din ţară dublul bugetului de stat în valize (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)
Într-un interviu, viceguvernatorul băncii centrale Khan Afzal Hadawal a afirmat că încrederea în economie a scăzut atât de puternic în peste un deceniu de război încât banii sunt scoşi masiv din ţară în valize şi alte bagaje, fiind duşi în regiuni mai sigure, precum Dubai.
Economia afgană este puternic dependentă de ajutoarele străine şi de producţia de opiu. Afganistan este cel mai mare producător de opiu din lume.
În biroul său, în clădirea dărăpănată a băncii centrale din centrul capitalei Kabul, Hadawal s-a arătat puţin încrezător în limita de 20.000 de dolari recent impusă de stat pentru sumele care pot fi scoase din ţară.
ULTIMELE ȘTIRI
-
VIDEO. Protest AUR față de anularea alegerilor prezidențiale. Românii care mărșăluiesc pe străzile din București cer demisia lui Iohannis și reluarea turului 2
-
Milanovic, pe cale să câştige alegerile prezidenţiale din Croaţia, potrivit unui exit poll
-
Popularitatea lui Emmanuel Macron în rândul francezilor, în cădere liberă. Cea mai mică rată de aprobare din ultimii şase ani
-
Polonia susţine cererea lui Trump ca ţările NATO să majoreze cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB
Planurile SUA de a se retrage din Afganistan produc nervozitate în rândul oficialilor precum Hadawal, notează Reuters. Autorităţile americane vor să aducă în locul trupelor, care se pregătesc să se retragă la sfârşitul anului 2014, consilieri şi posibil trupe speciale. Controlul securităţii, esenţiale pentru economie, va reveni astfel trupelor afgane.
Jumătate din suma totală de circa opt miliarde de dolari este scoasă din Afganistan prin intermediul aeroportului din capitala ţării.
"Fondurile de opt miliarde de dolari sunt duble faţă de activele băncii centrale", a spus Hadawal. De asemenea, acestea depăşesc de aproape două ori bugetul de stat pe 2011.
Un raport de audit realizat anul trecut de SUA a arătat că este aproape imposibil de depistat unde au ajuns fonduri de miliarde de dolari cheltuite în ultimii ani pe proiecte de securitate şi dezvoltare, având în vedere sistemul disfuncţional de urmărire a datelor financiare şi supraveghere bancară.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO