După înmormântarea lui Prigozhin la Sankt Petersburg, Kadîrov a scris pe reţelele de socializare că, în calitate de „soldat” al lui Putin, el aparţine Rusiei şi intereselor sale. El a însoţit postarea cu un selfie vechi de câteva luni cu el şi preşedintele.
„Sunt pregătit să îndeplinesc orice ordin al lui Vladimir Vladimirovici Putin, chiar dacă rezultatul va fi moartea mea”, a adăugat el.
Kadîrov şi Prigozhin au îndeplinit roluri similare în primele luni ale invaziei. Ambii au recrutat armate private şi le-au desfăşurat pe câmpul de luptă. De asemenea, cei doi bărbaţi au criticat în mod deschis modul în care Ministerul rus al Apărării şi generalii de rang înalt din armată au gestionat războiul.
Însă, după revolta lideruluiWagner împotriva conducerii de la Moscova în iunie, Kadîrov s-a distanţat de Prigojin, subliniind loialitatea sa faţă de Putin.
Cercul apropiat al lui Kadîrov pare să fi fost recompensat de atunci, unii dintre aliaţii săi obţinând recent părţi di active străine confiscate de Kremlin.
De la insurecţie, Kremlinul şi-a amplificat măsurile de reprimare a disidenţei.