Efectul tornadei din Mississippi: un oraş aproape a dispărut

  • Un oraş din Mississippi aproape a dispărut în urma tornadei care a lovit statul american.
  • Suntem devastaţi, oraşul s-a dus, a spus un supravieţuitor, potrivit CNN.
Urmărește
801 afișări
Imaginea articolului Efectul tornadei din Mississippi: un oraş aproape a dispărut

Tornada a devastat micul oraş Rolling Fork, Mississippi, în noaptea de vineri spre sâmbătă

„Familiile sunt afectate, casele sunt distruse, familiile au rămas fără un loc unde să locuiască, copiii sunt înfometaţi în această dimineaţă, nu au haine. Suntem devastaţi. A sunat ca un tren de marfă trecând peste casa mea şi s-a întâmplat atât de repede", a declarat primarul oraşului, Eldridge Walker.

Cele mai multe dintre clădirile publice din oraşul Rolling Fork au fost deteriorate sau distruse.

„Primăria este distrusă, departamentul de poliţie este şi el afectat. Sunt foarte multe clădiri distruse”, a mai spus primarul.

Cel puţin 23 persoane au murit în urma unei tornade devastatoare şi a unor furtuni puternice care s-au abătut asupra statului Mississippi. Pagubele se întind pe o distanţă de 160 de kilometri.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici