Ehud Barak şi-a vândut apartamentul de lux cu un profit de trei milioane de dolari - presă
Ministrul israelian al Apărării Ehud Barak şi-a vândul apartamentul de lux din Tel Aviv în schimbul sumei de şapte milioane de dolari, obţinând un câştig de aproape trei milioane de dolari, a dezvăluit cotidianul economic Globes duminică.
Ehud Barak şi-a vândut apartamentul de lux cu un profit de trei milioane de dolari (Imagine: Mediafax foto/AFP)
Această dezvăluire, preluată de numeroase alte publicaţii şi confirmată, potrivit postului militar de radio, de către Biroul lui Barak, a avut loc în aceeaşi zi în care Guvernul a aprobat o serie de măsuri destinate luptei împotriva costului ridicat la locuinţelor şi speculaţiilor imobiliare.
Barak a achiziţionat acest apartament în 2003.
Manifestanţi s-au adunat în faţa domiciliului său, în mai multe rânduri, în cursul mişcării sociale de contestare fără precedent care a afectat Israelul vara trecută, menită să denunţe o importantă scumpire a chiriilor, ministrul Apărării devenind, în opinia lor, un simbol al celor "privilegiaţi".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Barak a admis, în unele interviuri, că a comis, "fără îndoială, o eroare de apreciere la achiziţionarea unui asemenea apartament".
El a achiziţionat o nouă locuinţă "mai modestă", tot în Tel Aviv, cu o suprafaţă de 200 de metri pătraţi, în schimbul unei sume de 2,2 milioane de dolari, a precizat un post privat de televiziune.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO